Giovanni Battista Tiepolo

Giovanni Battista Tiepolo (1696, Veneția – 1770, Madrid) este marele maestru al rococoului venețian, celebru pentru frescele sale ample, scăldate în lumină și fantezie teatrală. Între virtuozitatea desenului și o cromatică aerată, Tiepolo îmbină dramatismul baroc cu grația secolului al XVIII-lea. Specialitatea lui este pictura murală „di sotto in sù”, unde tavanele se deschid iluzionist către cer, iar personajele — zei, eroi, alegorii — plutesc în vârtejuri de nori și draperii.

În Veneția, a realizat cicluri memorabile pentru palate și biserici, iar în Palazzo Labia (Banchetul Cleopatrei) atinge un summum al grandorii scenografice. Colaborarea cu quadraturistul Gerolamo Mengozzi Colonna potențează efectele arhitecturale pictate, topind spațiul real în spectacolul imaginii. La Villa Valmarana ai Nani (Vicenza), Tiepolo îmbină mitologia și epopeea cavalerescă într-o poezie a luminii; la Residenz din Würzburg creează una dintre cele mai impresionante bolți ale Europei, un vast firmament alegoric.

Chemarea la curtea spaniolă a lui Carol al III-lea i-a închis parcursul: la Palatul Regal din Madrid, Tiepolo pictează mari compoziții de plafon cu triumfuri alegorice, cristalizând idealul său al picturii ca spectacol suveran. Pe lângă fresce, albumele de gravuri „Capricci” și „Scherzi di fantasia” dezvăluie latura inventivă, capricioasă, a desenatorului.

Prin monumentalitate, ușurința compoziției și un simț inegalabil al luminii, Tiepolo rămâne simbolul unei picturi care transcende arhitectura și o transformă în teatru al visului.