Marea Logofeteasă Smaranda Sturdza-Balș, un portret redescoperit

Într-o epocă în care numele vechilor boieri par tot mai îndepărtate, când chipurile lor s-au estompat sub colbul timpului și uitării, descoperirea unui portret uitat poate deveni un eveniment cultural în sine. Este și cazul Smarandei Sturdza-Balș, marea logofeteasă din Moldova începutului de secol XIX, a cărei imagine a reapărut recent – și pentru prima oară în culori – după o dispariție de mai bine de o sută de ani.

Un portret crezut pierdut… regăsit la Viena, revenit în România

Portretul Smarandei, cunoscut până nu demult doar dintr-o fotografie alb-negru, publicată în 1907 de Alexandre A. C. Sturdza în Règne de Michel Sturdza, Prince de Moldavie, era considerat dispărut din mediul muzeal și cercetarea istorică încă dinainte de Primul Război Mondial. El fusese menționat de Mihai Dim. Sturdza în primul volum al Enciclopediei familiilor boierești, cu mențiunea că, înainte de 1914, se afla la Dumbrăveni, dar nu a mai putut fi localizat de atunci.

Surpriza a venit în anul 2020, când acest portret a fost descoperit în cadrul unei licitații organizate de casa Dorotheum din Viena – una dintre cele mai prestigioase instituții de profil din Europa. Lucrarea a fost listată sub titlul „Portrait of a Noble Lady”, fiind atribuită pictorului vienez Mihail Töpler, dar fără a se cunoaște identitatea femeii reprezentate.

Astăzi, tabloul se află din nou în România, în colecția și galeria Artiss, unde poate fi admirat sub numele său autentic:

Mihail Töpler – Marea Logofeteasă Smaranda Sturdza-Balș (Galeria Artiss)

Mihail Töpler - Marea Logofeteasă Smaranda Sturdza-Balș - Artiss

Această reîntâlnire cu un chip dispărut marchează un eveniment deosebit pentru istoria artei românești, genealogia boierimii moldovene și, mai ales, pentru recuperarea memoriei unei femei cu rol social și cultural semnificativ.

Cine a fost Smaranda Sturdza-Balș?

Născută în jurul anului 1775, Smaranda era fiica marelui logofăt Alexandru Sturdza de la Ruginoasa și a domniței Ecaterina Moruzi, ambii ctitori ai bisericii de la Ruginoasa – azi un simbol al aristocrației moldovenești.

Copilăria și tinerețea și le-a petrecut în Iași, în casa părintească situată în zona Copoului, pe locul unde se află astăzi Spitalul Militar.

În anul 1798, Smaranda s-a căsătorit cu Alexandru (Alecu) Balș, fiul marelui vornic Iordache Balș. Soțul său va deveni ulterior mare vistier al Moldovei.

Cuplul a avut doi fii, Costache și Gheorghe Balș, iar cel dintâi va rămâne în istorie ca restauratorul Palatului de la Ruginoasa, căruia i-a dat faimoasa înfățișare neogotică, vizibilă și astăzi.

Dar Smaranda nu a fost doar o soție de dregător și mamă de boieri. A fost o femeie cultivată, stăpână peste o bibliotecă valoroasă, cu volume în limbile franceză, română și greacă, al cărei inventar s-a păstrat. Prin educație și gusturi, Smaranda reflectă profilul unei elite feminine europenizate a epocii fanariote târzii

Averea și moștenirile unei logofetese

Moșiile deținute de Smaranda în Basarabia – Crasnaleuca, Corbu și Andrieșeni în ținutul Hotin –, dar și cele din Moldova – Zberoaia, Zăzuleni și Costinelu – relevă o femeie de mare avere și influență. Ceea ce o face deosebită, însă, este testamentul său: a lăsat o parte din moșii și bijuterii pentru a fonda un institut destinat fetelor sărace, care urmau să primească o mică zestre la măritiș.

Printre bijuteriile menționate în testament se regăsesc exact cele vizibile în portretul său: „un fermoar cu smarald și cinci rânduri de mărgăritare, o pereche de cercei cu brilianturi, cu pietre mari”. Prin acest act, Smaranda se înscrie în rândul femeilor filantrope, preocupate de educația și viitorul celor defavorizați.

O posibilă viitoare Doamnă a Moldovei

Despre Smaranda s-a spus că ar fi putut deveni Doamna Moldovei, dacă soarta politică ar fi fost alta. Poate că nu a urcat pe tronul țării, dar a fost o figură proeminentă în cercurile aristocratice ale epocii. Personalitatea sa complexă merită readusă în actualitate, nu doar printr-un portret redescoperit, ci și prin aprofundarea biografiei sale.

De altfel, un studiu recent, Testamentul și inventarul averii vistiernicesei Smaranda Balș (1833 / 1848), disponibil pe academia.edu, oferă o analiză amănunțită a documentelor privind moștenirile și viața ei. De acolo aflăm și că data reală a morții este 17 septembrie 1848, nu 1845, așa cum greșit apare în unele lucrări de referință.

Redescoperirea portretului – o fereastră spre trecut

Revenind la portretul semnat de Mihail Töpler, pictor vienez activ în Moldova în prima jumătate a secolului al XIX-lea, trebuie spus că opera este mai mult decât o imagine frumoasă: este o fereastră spre o epocă uitată, spre valori, modă, bijuterii, dar mai ales spre o identitate. Matei Eminescu, fratele poetului, îl menționa pe Töpler ca fiind un artist care a pictat la Dumbrăveni întreaga familie Balș, realizând inclusiv „cele șapte minuni ale lumii” în peisaje.

Faptul că portretul a fost găsit, după atâtea decenii, în Viena, apoi adus înapoi în România și expus în cadrul galeriei Artiss, constituie o veritabilă reparație istorică și identitară. Este o recuperare simbolică – dar și estetică – a unei figuri feminine care a contribuit discret, dar esențial, la cultura și filantropia moldovenească.

În loc de concluzie

Chipul Smarandei Sturdza-Balș ne privește din nou, cu noblețea tăcută a unei epoci apuse, dar nu uitate. Redescoperirea portretului său color – cândva considerat pierdut – ne reamintește că istoria nu se scrie o dată pentru totdeauna. Ea este un proces viu, ce cere participarea noastră, curajul de a corecta, de a completa și de a readuce în lumină poveștile celor care au construit, prin gesturi mici și mari, ceea ce suntem astăzi.

Bibliografie:

Testamentul și inventarul averii vistiernicesei Smaranda Balș (1833 / 1848) – Academia.edu
Alexandre A.C. Sturdza – Règne de Michel Sturdza, Paris, 1907
Mihai Dim. Sturdza – Enciclopedia familiilor boierești române, vol. I